No comment.

Vulpita noastra dragalasa de foc a implinit cine mai stie cati anisori, si a ajuns la versiunea 3! S-o sarbatorim toti cum se cuvine si sa contribuim la un nou record mondial!

Feeding the aggresive in me…

Pentru cei care doresc sa-si satisfaca anumite impulsuri sadice, care se plictisesc la birou sau acasa, care vor sa se relaxeze si sa se amuze… recomand joculetul de mai jos:

Boneless Girl

Click here to play this game

Pentru Z, cu drag…

1. Sprijin şi încurajez generaţia tânără de regizori!
2. Sunt împotriva mentalităţilor arhaice prezente în sistemul universitar!
3. Mesaj pentru profii învechiţi şi prăfuiţi de la catedra de regie din UNATC: “Teacher, leave the kids alone!”

Pink Floyd - Another Brick in the wall

Notă: Acest scurt-metraj nu a primit vreo şansă la “naşterea” lui în facultate, dar a beneficiat de apreciere în cadrul festivalului de film studenţesc CineMAiubit

Ian Brown - Nah nah

Nu, nu e încă un articol virulent despre campania electorală şi despre nemulţumirile mele cu privire la nemernicii de la primărie… este doar o înşiruire de evenimente şi observaţii personale făcute în plimbările mele prin acest oraş nevrotic.

1. La puţin timp după ce pomeneam de inexistenţa unor coşuri de gunoi eco-friendly, am sesizat apariţia a 3 tomberoane lângă “şantierul” liniei lui 16, pe care stătea scris UE-friendly mai mult: Hârtie, Plastic, Sticlă. Evident toate erau pline cu moloz şi alte cele şi evident nu erau golite niciodată.

2. În zonele super aglomerate precum Universităţii, Romană, au apărut roboţeii electorali, acei tineri care, din convingere sau nu, agasează trecătorii cu fluturaşi şi alte obiecte imprimate cu moacele diverşilor candidaţi. PNL-ul dă becuri, frate! (incandescente pentru că se pare că Ludovicel nu le are cu trendul Global Warming) PD-L-ul împarte pungi portocalii cu pixuri şi alte rahaturi. Dar nu le împarte orişiunde, ci ţi se înfiinţează chiar la uşa apartamentului. Păcat că nu am fost de faţă la următoarea întâmplare, altul ar fi fost deznodământul… Tata s-a trezit cu “caravana” portocalie la uşă: 4-5 tineri toţi portocalii şi toţi ţinând pungi de aceaşi culoare în mâini.
Portocalii: Bună ziua! Suntem de la… (poezioara învăţată)
Tata: Da, da, da… (Apoi, ochii mari): Aaaa… aveţi puuungi?! (Întinzând mâna către una din pungi, ignorând poezia recitată sârguincios de către portocalii): Sunt pentru mine, nu?
Portocalii: Da, da… Ştiţi, am vrea să vă notăm numele…
Tata (în continuare absorbit de pungă): Scrie pe uşă.
Portocalii: Un număr de telefon ne puteţi da?
Tata (brusc trezit din reverie): NU… aa… nu am telefon! (Trânteşte uşa)

3. Mergând pe Bd. Dacia într-un lung drum spre casă, trec pe lângă un grup de liceeni care stăteau frumos la o ţigară. Liniştea lor a fost deranjată de o damă care îşi plimba patrupedul: “Hey, tu băiatul, de ce arunci ţigara pe jos? Da, tu băiatul în tricou maro…” Mergeam prea repede ca să mă opresc şi să-i aplic replica ce ar fi meritat-o: “Dar tu cucoană, de ce laşi căcatul javrei tale în mijlocul drumului în loc să-l strângi şi să-l iei cu tine?!”

4. Şi în cele din urmă, m-am ciocnit de acea categorie socială care mă scoate din sărite la culme şi despre care am mai scris. Categoria “pipiţe de piaţă”, numite şi “târfuliţe de mahala” sau pur şi simplu: categoria “fatăăă!” Episodul în sine nu a constat decât în simpla interacţiune cu una din aceste specimene şi primirea unei reacţii tipice din partea ei: ţipete, tupeu, înjurături şi nelipsitul “fatăăă”. Înjurătura mea printre dinţi nu a avut acelaşi efect “educativ” pe care l-ar fi avut un upercut de stânga şi lipirea cu moaca de asfalt, urmată de aplicarea unei amprente de adidas pe ţeasta ei mult prea subţire. Ah, dar mă îndoiesc că ar fi avut vreun efect asupra ei… individele astea par făcute din plastilină.

Cam atât pentru astăzi… dacă s-a terminat melodia până aţi terminat de citit înseamnă că aţi visat cu ochii deschişi la o confruntare cu o “fatăăă”!

Mi s-a transmis o leapşă. (sună de parcă mi s-ar fi transmis o răceală) Având în vedere că se întâmplă rar să primesc aşa ceva, iată abordarea mea.

1) Mărimea contează?
Da.

2) Număr de parteneri/partenere?
Pierdut numărătoarea. O resetez din vara asta.

3) Poziţie preferată?
Central şi deasupra.

4) Eşec?
Shit happens sometimes.

5) Angelina Jolie sau Jessica Alba? Brad Pitt sau Orlando Bloom?
Brad Pitt până la pensie. (A lui evident!)

6) Alina Plugaru sau Bambola?
WTF?! Jenna Jameson.

Transmit microbul mai departe: Shpid3r, Andrei, Hell.

Habar n-aveam unde mă duc şi ce o să văd/aud. Câştigasem o invitaţie la un concert “surpriză” organizat de Stella Artois la Ateneu, ieri seară. Nu mică mi-a fost mirarea să văd multă lume bună din presă şi advertising adunată în holul Ateneului. Chelneri cu tăvi pline de bunătăţi roiau printre invitaţi, iar pe margini fuseseră amenajate baruri de unde puteai să serveşti pe gratis bere de cea mai bună calitate.

Când mi s-a şoptit la ureche că ar cânta un pianist belgian mi-am zis: “Bleah… să vezi ce o să mă plictisesc acuma…” Drept consecinţă a acestor gânduri m-am aşezat la marginea unui rând, cât mai în spate. În scurt timp de la începerea concertului, am fost atât de puternic impresionată de muzica lui Mertens încât m-am hotărât ca după pauză să mă mut mai în faţă. Şi aşa am ajuns fix lângă scenă, alături de fotografii din presă.

Sala nu era plină, mulţi dintre cei care câştigaseră, ca şi mine, invitaţii pe internet şi n-aveau habar la ce merg, au plecat după puţin timp. Cu toate acestea, cei care am rămas am aplaudat atât de furtunos încât am prelungit concertul cu nenumărate bisuri. Evenimentul s-a terminat cu jumătate de oră mai târziu decât era programat.

M-am ales şi cu un trandafir ochios de la animatoarele Stella Artois la ieşirea din Ateneu.

În concluzie, a fost o seară reuşită, iar Stella Artois a reuşit să aducă oameni din diverse medii sociale la acest concert, reuşind totodată să culturalizeze şi inculţii dependenţi de internet ca mine.

[Filmuleţele făcute de mine le voi posta imediat ce reuşesc să le uploadez. Până atunci vă las să vă desfătaţi cu una din piesele care mă obsedează după concertul de aseară: Wim Mertens - Struggle for pleasure]

Continuare…

De ce în loc de amendarea şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe şinele de tramvai şi pe trotuar, în timp ce parcările subterane au locuri goale, se sapă noi locuri de parcare pe trotuar, limitând astfel libertatea pietonului de a se deplasa perpedes? Nu este suficient că traficul este cum este, că RATB-ul nu are prioritate şi că reţeaua Metrorex este insuficientă, nu este suficient că nu există piste de biciclişti şi motociclişti, dar acum nici simplu pieton nu mai are pe unde să se deplaseze? Vreţi poate să ne luăm toţi elicoptere? Să facem din banii proprii helioporturi pe terasele blocurilor? Cât trebuie să mai suportăm nesimţirea asta crasă? Pe cine ar trebui să dăm în judecată ca să se facă într-un final dreptate?

Cât mai trebuie să suport sutele de mii de câini vagabonzi de pe străzile Bucureştiului? Cât mai trebuie să suport utopiile, idealismul şi aberaţiile ONG-urilor de protecţia animalelor, precum şi a pensionarelor care răscolesc gunoiul în fiecare dimineaţă pentru a hrăni haita de câini a cartierului? S-a modificat legea pentru protecţia animalelor, ca urmare a mişcării agresive a acestor ONG-uri, care mai apoi se spală pe mâini de orice responsabilitate socială pe această temă. Se vorbeşte în acea lege de adăposturi pentru câinii vagabonzi, sarcină ce revine primariilor… câinii nu vor mai fi eutanasiaţi, ci doar “cazaţi” pentru o scurtă perioadă într-un adăpost şi mai apoi lăsaţi liberi pe stradă! Cât mai trebuie să suport aceste haite de câini care se împerechează în văzul copiilor, în plină zi şi în mijlocul străzii? Unde sunt ONG-urile pentru protecţia minorilor? Ce fac ele? Stau degeaba? Ţin să le amintesc acestor ONG-uri, precum şi primarilor că aurolacii, cerşetorii, “copii străzii” sunt tot acolo unde i-aţi lăsat de la ultimele promisiuni electorale!

În încheiere salut iniţiativa Pro Tv-ului de a realiza emisiunea “Angajăm primar!”. Având în vedere procentul tot mai scăzut de alegători prezenţi la vot, trebuie realizate din ce în ce mai multe emisiuni, menite să trezească spiritul civic al cetăţenilor şi a-i impulsiona să ia atitudine. Absenţa de la vot (chiar şi în condiţiile actuale, chiar şi cu nişte candidaţi nu foarte bine pregătiţi) nu face decât să dea undă verde indivizilor din aceleaşi găşti să preia conducerea şi nu va face decât să perpetueze mizeria, haosul, pe scurt iadul în care s-a trasformat Bucureştiul în ultimii ani!

Amintesc bucureştenilor că acest vot este uninominal, drept urmare să NU voteze în funcţie de preferinţele politice, ci în funcţie de pregătirea profesională a fiecărui candidat în parte. Aşa cum spune şi titlul emisiunii Pro Tv-ului, pe 1 iunie ne angajăm primarii pentru următorii 4 ani. Să dăm dovadă de chibzuinţă şi obiectivitate, asemeni unui angajator în procesul de recrutare al unui nou angajat. Poate chiar indicat ar fi ca de data aceasta să alegem atât primarii de sectoare, cât şi consilierii din cât mai multe partide politice, tocmai pentru a le da o palmă şi a îi forţa să colaboreze şi să lase disputele politice colegilor din Parlament!

Continuare…

Până când licitaţiile publice nu vor fi cu adevărat publice, transparente, desfăşurate pe internet şi nu numai, pentru a fi accesibile oricărui cetăţean al acestui oraş, vom rămâne în aceeaşi stare de fapt… şi anume a contractelor la limita legii, a monopolurilor diverselor firme din aria clientelară a anumitor partide politice, a comisioanelor grase încasate de cei din administraţia publică şi lista poate continua. Nu este suficient să existe studii de fezabilitate şi planuri de dezvoltare, contează enorm şi modul în care sunt realizate aceste planuri şi modul în care ele sunt finalizate, asta dacă ajung vreodată în stadiul de finalizare! Altfel ne trezim cu situaţiile cunoscute de toţi în care o stradă este întâi asfaltată, pentru ca mai apoi să fie săpată pentru a i se moderniza canalizarea, care în cele din urmă va eşua în chip strălucit la prima ploaie torenţială!

Există soluţii mici, la îndemâna oricărui buget, soluţii de bun simţ în privinţa curăţeniei, soluţii de care candidaţii, foştii şi actualii primari nici nu pomenesc, nu le văd sau se fac că nu le văd. Toţi vorbesc de firmele de salubritate, neglijând un aspect esenţial, şi anume LIPSA coşurilor de gunoi în acest oraş. Mă întreb dacă coşurile de gunoi nu intră cumva şi ele în categoria “mobilier stradal”, sintagmă folosită de stăpânul bordurilor. Cât de greu o fi să instalezi mai multe coşuri de gunoi încăpătoare, adaptate şi normelor ecologice, adică segmentate pentru tipul de gunoi aruncat, pentru a uşura procesul de reciclare? De ani de zile ştirile de televiziune din preajma anumitor sărbători sunt deja previzibile, orice om cu o brumă de judecată ştie ce se va întâmpla şi ştie că, de exemplu, de 1 Mai pădurea Băneasa şi celelalte spaţii verzi din jurul capitalei vor fi asaltate de fanii grătarelor, ce vor lăsa aceleaşi cadouri naturii: gunoaie peste gunoaie! Dincolo de lipsa de educaţie a multora rămâne problema amintită mai sus: lipsa cu desăvârşire în unele locuri a coşurilor de gunoi, a tomberoanelor încăpătoare!

Să-mi explice foştii, actualii şi viitorii primari de ce un cetăţean care vrea să-şi renoveze locuinţa nu are posibilitatea să-şi depună undeva resturile rezultate în urma lucrărilor? De ce singura soluţie prevăzută este închirierea costisitoare a unor tomberoane de la firma X sau Y de salubritate? De ce, de ziua “eco-friendly” a colectării aparatelor electronice şi electrocasnice vechi, nu a fost pus la punct şi un sistem de colectare a acestor obiecte şi de ce, în cele din urmă, ele au căzut pradă anumitor indivizi de o anumită etnie, care le-au dezmembrat şi răsfirat pe tot spaţiul din spatele şi dintre blocuri?

Citeşte în continuare…